Se spune că zâmbetul este contagios. Dacă zâmbim, chiar și fără motiv, ne vom simți mai bine și îi vom determina și pe cei din jurul nostru să facă același lucru. Dar cum ar fi să ne dorim să zâmbim mereu, fiind conștienți că dinții noștri arată perfect? Estetica dentară este acea parte a medicinei stomatologice responsabilă cu îmbunătățirea aspectului danturii, prin soluții precum: tratamente cu fațete dentare, aparat ortodontic sau coroane dentare.
La Dentexcela3 – Clinică Dentară minim invazivă, serviciile de estetică dentară sunt realizate prin tehnici moderne, cu mult mai puțin dureroase față de metodele clasice, și mai rapide. Tratamentul estetic cuprinde două etape, și anume: consultația și diagnosticul final, împreună cu planul de tratament specific fiecărui pacient în parte. În urma unei discuții amănunțite, se realizează un mock-up în funcție de necesitățile cazului, ceea ce înseamnă o simulare a lucrării finale. Astfel, pacientul își poate da seama exact cum va arăta dantura sa la final, în timp ce medicul stomatolog va obține informații prețioase despre lucrarea pe care urmează să o realizeze.
Fațetele dentare Lumineers sunt cel mai modern tip de fațete de pe piață și reprezintă calea cea mai ușoară către un zambet frumos, natural, luminos și permanent alb. În București, acestea au fost pentru prima dată disponibile în 2010, chiar la Dentexcela3. Au o dimensiune foarte subțire (0,2 mm), sunt realizate din porțelan și aplicarea lor este minim invazivă, fără a necesita șlefuirea dinților naturali. Astfel, nu este nevoie de anestezie și întreaga lucrare durează mult mai puțin față de aplicarea altor tipuri de fațete. Prin utilizarea acestui tratament estetic, dinții vor avea nevoie de aceeași îngrijire, deoarece fațetele se vor lipi etanș cu un ciment special în funcție de culoarea dorită, neprovocând nici o sensibilitate la nivelul danturii.
Aparatele ortodontice pot fi fixe sau mobile și asigură așezarea dinților pe arcadele dentare în poziție normală, pentru a avea un zâmbet perfect. În momentul de față Dentexcela3 folosește trei tipuri de aparate dentare, două fixe și unul mobil. Apartul fix de safir ORMCO este confecționat din safir pur și are un aspect aproape invizibil. Deși se fixează pe suprafața externă a dinților, aparatul aproape că nu se vede datorită șlefuirii atente. Spre deosebire de acesta, aparatul fix prin tehnica linguală INCOGNITO se aplică pe suprafața internă a dinților. Tocmai de aceea, brackeții INCOGNITO nu produc demineralizarea dinților pe partea exterioră. Aparatul mobil INVISALIGN presupune utilizarea unor seturi de gutiere individualizate, transparente, pe care pacientul trebuie să le schimbe din două în două săptămâni. Gutierele pot fi date jos în timpul mesei și, în plus, au rolul de a preveni apariția cariilor sau a bolilor gingiilor.
Coroanele dentare reprezintă o altă soluție la care pacienții apelează pentru a avea zâmbetul pe care și-l doresc. În cadrul clinicii, o lucrare protetică se realizează în numai o oră, cu ajutorului soft-ului 3D PlanCAD. Imaginea este scanată de PlanScan Scanner și transmisă apoi mașinii PlanMill 40. Ținând cont de indicațiile medicale și dorințele pacienților, Dentexcela3 realizează coroane integral ceramice E-max, Cad-Cam, coroane ceramice pe suport de oxid de zirconiu și coroane metalo-ceramice. Se recomandă în general persoanelor care au dinții colorați sau fragili, din cauza unor traume dentare.
De 20 de ani, clinica dentară Dentexcela3 investește continuu în tehnologii minim invazive de ultimă generație și în formarea echipei, compusă din profesioniști cu numeroase certificate internaționale și studii de specialitate la cele mai înalte standarde. Este important să mergem pe mâna celor mai buni medici, pentru a avea o dantură nu numai cu aspect plăcut, ci și perfect funcțională.
Niciun machiaj nu ne face mai atractivi decât un zâmbet sincer și frumos.

DR. ADRIANA LUCIA CELEBIDACHE – Medic Primar Dentist, Specialist Estetică Dentară, Certificare Lumineers, Master Laser Dentistry – Universitatea Aachen