Endodonție

Programează vizita

Schimbarea începe acum

Vreau o programare

Endodonția se ocupă cu studiul și tratarea pulpei dentare, respectiv a țesutului conjunctiv moale din interiorul dintelui, alcătuit din vase și formațiuni nervoase ce asigură sensibilitatea dintelui – odată afectată pulpa, aceasta necesită îndepărtarea ei parțială sau totală.

La Dentexcela3, procedura se realizează la microscop, cu ajutorul laserelor dentare, de diferite lungimi de undă. Avantajele procedurii sunt următoarele: abordare precisă și rapidă, identificarea eventualelor fisuri radiculare, tehnică minim-invazivă și obturarea canalelor radiculare într-o singură ședință.

Avantajele folosirii tehnologiei laser în endodonție:

  1. Sterilizarea 99% a canalelor radiculare, precum și a pereților acestora (tubul dentinar), ce în condiții clasice este imposibil de efectuat – acesta fiind un beneficiu deosebit in cazul gangrenelor, granuloame sau chisturi. În felul acesta, excludem intervenția chirurgicală, tratamentul fiind minim invaziv.
  2. Fenomenul de biostimulare prin care se realizează refacerea țesutului din jurul dintelui.
  3. După un tratament de sterilizare cu laser, rata recidivelor este redusă la minim, față de tratamentele clasice, ce necesită re-tratament, după aproximativ 5-6 ani.
  4. Potențarea acțiunii soluțiilor antiseptice folosite în spălăturile endodontice.

Toate acestea duc la sporirea confortului pacientului și limitarea ședințelor la stomatolog.

Cum facem

null

Cu ajutorul microscopului, punem în evidență orificiile de deschidere ale canalelor radiculare.

null

Lărgirea canalelor reticulare cu ajutorul sistemului reciproc VDW Gold.

null

Cu ajutorul laserelor cu lungime de undă 2780nm și 940nm, executăm sterilizarea și curățarea canalelor radiculare, și a pereților canalelor, în proporție de 99%. Sterilizăm și conținutul granuloamelor și chisturilor din jurul dintelui.

null

Realizăm obturația de canal prin tehnică monocon, omogenă și completă, cu verificare radiografie retroalveolară.

Cazuistică

Pacienta s-a prezentat în clinica noastra cu dureri în zona frontală inferioară (dintele 31) și mobilitate grad II spre III, punga parodontală de 8 mm.

La consultație am constatat:

  • contact prematur la dintele 31 cu dintele 21 – în ghidaj lateralitate stânga;
  • frenul vestibular inserat foarte sus, aproape de festonul gingival, între 31 și 41;
  • mobilitate grad II spre III;
  • test de vitalitate: negativ.

Tratament de elecție aplicat:

  • reglarea ocluziei, corectarea ghidajului canin pe partea stângă;
  • tratament endodontic cu sterilizarea canalului radicular, folosind 2 lungimi de undă: laser cu lungime de undă 2780 nm și laser-diodă cu lungime de undă de 940 nm, printr-un protocol bine stabilit;
  • frenectomie asistată laser, minim-invazivă, fără sângerare, vindecare rapidă;
  • biomodulare și biostimulare;
  • imobilizarea rigidă a dinților cu bandă din compozit.

06-mai-2018

6 mai 2018

09-iunie-2018

9 iunie 2018

10-septembrie-2018

10 septembrie 2018

Priviți rezultatul după doar 4 luni!

Programează vizita

    [3cx-clicktotalk id="1958" title="Live Chat & Talk item 1"]