Dermatologie laser

Programează vizita

Schimbarea începe acum

Vreau o programare

Procesul de îmbătrânire este unul care sperie pe toată lumea, dar pe doamne în special. Manifestările acestuia la nivelul feței le-au făcut pe reprezentantele sexului frumos să caute soluții pentru a estompa ridurile, iar pe specialiști terapii cât mai eficiente și minim invazive.

Una dintre tehnologiile recente, folosite în acest scop și cu rezultate extraordinare, este cea laser. Doar că tehnologia laser nu se „ocupă ” doar de ridurile statice sau dinamice, ci are aplicări mult mai vaste. Mai mult, seria de 3 proceduri necesare pentru a vedea rezultate concrete trebuie reluată după 1 an sau 1 an și jumătate.

E nevoie de 3 ședințe pentru a vedea rezultate!

Aplicațiile acestei tehnologii, ale cărei efecte se văd după efectuarea a 3 ședințe consecutive, sunt în:

null

Riduri statice și riduri dinamice

null

Tonus, textura tegument, indice de hidratare

null

Hiperpigmentări: pistrui, pete solare și cicatrici post-acnee, post-arsură

null

Excesul de tegument rezultat prin slăbirea structurii de rezistență a pielii (colagen și elastină)

null

Xantelasme (petele galbene ceroase de pe pleoape)

null

Rinofima (afecțiune a pielii – pe nas -adenon ca urmare a agravării acneei rozacee), adenonam sebacee, siringom

Tratamentele sunt personalizate însă în funcție de caracteristicile pacienților (zona de tegument tratată, fototip, sensibilitate, vârstă etc).

Dentexcela 3 lucrează pentru frumusețea ta

La Dentexcela 3 se lucrează deja cu cel mai performant laser din lume: Er, Cr: YSGG (Erbium, chromium-doped yttrium, scandium, gallium and garnet) și a fost introdus în 1997 în chirurgia dentară, în dermatologie și, cu succes, poate fi folosit și în ortopedie.

Lucrează pentru îndepărtarea celulelor îmbătrânite, refacerea și reorganizarea colagenului și keratinocitelor. Acest proces de remodelare a colagenului continuă 12 luni după tratament.

Ce îl face atât de special?

Este cel mai eficient laser cu apă, ideal pentru toate țesuturile, deoarece toate conțin apă. Este un laser ablativ fără a necesita anestezie.

Beneficiile lui includ:

  • Tehnică LASERPEEL: La rece este minim invazivă, nefiind dureroasă.
  • Vindecarea pielii este foarte rapidă (5-7 zile).
  • Nu stimulează sângerările, având rol de coagulare și vindecă leziunile într-un timp scurt.
  • Operează cu o precizie micronică, mai precis un diametru pixelat de sub 500 μm.

Ce putem face la Dentexcela 3 cu el pentru o piele sănătoasă:

  • Vindecarea cicatricilor rămase în urma acneei
  • Tratamentul ridurilor de toate tipurile
  • Lifting minim invaziv
  • Rejuvenarea pielii și refacerea elasticității și a tonusului
  • Ștergerea urmelor lăsate de vindecarea cicatricilor (cicatrici cheloide)
  • Îndepărtarea celulelor îmbătrânite
  • Refacerea colagenului – un proces care mai continuă chiar și la 12 luni după tratament

Programează vizita