De multe ori avem tendința să credem că a avea dinții drepți e mai mult o chestiune de estetică și nu una de sănătate. Din păcate, nu e tocmai așa. Persoanele cu dinții înclinați, suprapuși, înghesuiți pot avea probleme în păstrarea unei igiene orale corespunzătoare, curățarea dinților în astfel de situații fiind mult mai dificilă. Aparatul dentar, prescris în urma consultului ortodontic, este soluția potrivită pentru eliminarea acestor probleme, atât la adulți, cât și la copii. Îndreptarea dinților este posibilă la orice vârstă, cu condiția să știm să alegem aparatul potrivit!
Cum ne ajută vizita la ortodont
Ortodonția este specialitatea stomatologică care asigură așezarea în poziție normală a dinților pe arcadele dentare, iar tratamentele se aleg atât în funcție de vârstă, cât și de necesitățile medicale ale fiecărui pacient în parte. Atunci când dinții sunt strâmbi sau prea îngrămădiți, periuța de dinți nu poate pătrunde în spațiile interdentare și astfel igiena orală nu se efectuează corespunzător. În plus, atunci când muşcătura este inegală, muşchii şi articulaţiile mandibulei sunt suprasolicitaţi.
”În general, tratamentul ortodontic are următoarele obiective: îmbunătățirea sănătății dentare, evitarea apariției parodontopatiilor, cariilor, uzura smalțului, precum și rezolvarea problemelor de articulație temporo-mandibulară (zgomote, dureri articulare) și, nu în ultimul rând, obținerea unui zâmbet estetic. Personele care optează pentru purtarea unui aparat dentar trebuie să fie conștiente de la bun început că tratamentul este de lungă durată, respectiv între 6-18 luni în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte. De asemenea, trebuie acordată o atenție specială alimentației, prin evitarea alimentelor tari sau lipicioase care pot afecta aparatul. Periajul dinților se va face după fiecare masă, având grijă să nu rămână resturi alimentare prinse în aparat. În caz contrar, ingiena orală incorectă va duce la apariția cariilor și a gingivitei”, explică dr. Adriana Celebidache, medic primar dentist și specialist în estetică dentară la Clinica Dentexcela3.
Aparate mobile pentru cei mici
Recomandarea specialiștilor este ca problemele ortodontice să fie tratate la o vârstă cât mai fragedă. Datorită opțiunilor confortabile și personalizate existente astăzi, adulții pot beneficia, la rândul lor, de rezultate foarte bune în urma purtării aparatului dentar potrivit.
”Aparatele dentare funcţionează cel mai bine în copilărie datorită creşterii oaselor maxilare în această perioadă. Statisticile au arătat faptul că aproximativ 50% dintre copii au nevoie de aparat dentar. Copiilor cu vârsta între 6 și 11 ani le este recomandat să poarte aparat dentar mobil, deoarece acesta permite dezvoltarea naturală a maxilarului și mandibulei. Rolul lui este de a dezvolta dentiția în mod armonios, iar recomandarea este ca aparatul să fie purtat în perioada în care copilul are atât dinți de lapte, cât și dinți definitivi. Explicația este că modul în care se dezvoltă un dinte de lapte influențează creșterea următorului dinte definitiv. Un alt avantaj al aparatului mobil este faptul că scurtează perioada în care trebuie purtat ulterior aparatul fix, în cazul în care este necesar. Nu în ultimul rând, mobilitatea aparatului permite ca acesta să fie scos cu ușurință chiar de către copil în anumite situații (la grădiniță sau la școală, în timpul practicării activităților sportive etc.), însă este recomandat să fie purtat aproximativ 16 ore pe zi, inclusiv în timpului somnului”, arată dr. Adriana Celebidache.
Specialistul recomandă părinților să acorde atenție specială alimentației copilului în perioada în care cel mic va purta aparat dentar. Sunt de evitat consumul excesiv de băuturi dulci carbogazoase, gumă de mestecat, dulciuri lipicoase, alimente tari care pot deteriora aparatul dentar, precum popcorn, acadele, nuci etc. Igiena orală trebuie efectuată zilnic și corect, pentru a evita prinderea resturilor alimentare de aparat.
Aparate fixe pentru copii mai mari și adulți
Copiii mai mari de 11 ani și adulții până în jurul vârstei de 50 de ani pot purta atât aparate dentare mobile, cât și fixe. Avantajul aparatului fix este că are capacitatea de a alinia dinții perfect, brackeții fiind aproape invizibili și având culori și forme diferite, în funcție de preferința pacientului.
”Aparatele dentare fixe, numite și brackeți, pot fi realizate din diverse materiale precum safir, ceramică sau metal și se pot lipi pe interiorul sau pe exteriorul dinților. Spre exemplu, brackeții Incognito se aplică direct pe suprafața internă a dinților, astfel încât aparatul nu este vizibil. Acest aparat ortodontic montat prin tehnica linguală (internă) incognito este recomandat și pentru faptul că dinții nu sunt demineralizați pe suprafața lor externă, iar brackeții sunt individualizați pentru fiecare dinte în parte și foarte plați”, explică medicul.
Pacientul poate resimți la început un ușor disconfort, mici leziuni la nivelul obrajilor sau durere de dinți, dar aceste reacții sunt previzibile și normale. Simptomele dispar în câteva zile, după ce pacientul se acomodează cu apartul dentar.

Gutieră Invisalign
”Alternativele mobile și transparente ale brackeților obișnuiți, pentru adulți, sunt gutierele Invisalign, personalizate pentru gradul de anomalie al fiecărui pacient și realizate după o amprentă fidelă a dinților. Fiecare set de gutiere este purtat două săptamâni, trecându-se apoi la următorul set. Gutierele Invisalign sunt ușor de purtat și de îndepărtat, astfel că în cazul în care nu doriți să le purtați în anumite circumstanțe, ele se pot scoate foarte ușor. Acest aparat mobil este estetic, fiind transparent, și foarte comod pentru pacient. Un alt avantaj față de un aparat dentar fix este acțiunea treptată asupra dinților, mișcarea lor fiind lentă și nu atât de puternică precum în cazul brackeților. Invisalign se recomandă persoanelor care au probleme ortodontice, precum: dinți înghesuiți sau cu spații, probleme de ocluzie (încrucișate, adânci sau inverse), problemele la articulația temporo-mandibulare”, spune medicul stomatolog.
Acest articol a fost publicat în Health.ro.