În primul rând, când lucrăm cu laserele ablative, avem practic în mână un bisturiu care nu doar taie, dar și sterilizează zona prin care trece și biostimulează țesutul (imediat după ce tăiem, acesta stimulează procesul de regenerare a țesutului). De asemenea, are efect antiinflamator, așadar scăpăm de edemul de după intervenție, și efect antidurere. Se pot face manopere chirurgicale (gingivoplastie, gingivectomie) fără anestezie și fără durere.
Dr. Adriana Celebidache, medic primar dentist, specialist în estetică dentară prin terapie cu laser și doctor formator în terapia dentară asistată laser, Clinica Dentexcela3
Ce intervenții/proceduri stomatologice pot fi realizate prin terapia cu laser?
Putem folosi tehnologia laser în toate specialitățile stomatologice, câteva dintre acestea fiind: profilaxia, endodonția, parodontologia, chirurgia, implantologia, protetica, ortodonția. Fiecare laser are o anumită lungime de undă și se adresează unui anumit tip de țesut. De exemplu, în cariologie, adică terapia cariei, folosim un laser cu apă, care se numește waterlaser. Parametrii laserului sunt reglabili și în funcție de aceștia putem curăța caria fără anestezie, fără să conteze cât de profundă sau veche este aceasta. Pe lângă evidarea cariei fără durere și anestezie, cu ajutorul laserului putem steriliza zona în care lucrăm, putem stimula dentina secundară, care are rol de protecție, evitând astfel recidiva de carie. Principalul avantaj față de turbină, metoda clasică, este că în acest proces putem trata doar caria, fără să producem efecte secundare, spre exemplu să suprasolictăm gingia. Terapia cu laser este o terapie minim-invazivă și, de asemenea, de economie de substanță.
Există vreun risc al folosirii acesteia comparativ cu metoda tradițională?
Riscul există doar în momentul în care medicul stomatolog nu este specializat pentru a lucra cu o astfel de tehnologie. În plus, există pacienți care cred ca radiația laserului este periculoasă. În spectrul electromagnetic există mai multe tipuri de radiații. Laserul funcționează ca o undă electromagnetică, deci nu este o radiație ionizantă, care să distrugă proteina din țesut și ulterior, țesutul. Așadar, nu există riscuri în ceea ce privește tratarea afecțiunilor stomatologice cu laserul, ba dimpotrivă. Spre exemplu, evidarea cariilor nu presupune niciun fel de durere ca în cazul metodelor clasice. Laserul nu trepidează precum trepidează turbina, deci țesutul nu se supraîncălzește, pacinetul nu simte nimic și este mai în siguranță.
Care sunt avantajele sale pe termen lung? (timp de recuperare, efecte secundare etc)
În primul rând, când lucrăm cu laserele ablative (adică cele care taie), avem practic în mână un bisturiu care nu doar taie, dar și sterilizează zona prin care trece și biostimulează țesutul (imediat după ce tăiem, acesta stimulează procesul de regenerare a țesutului). De asemenea, are efect antiinflamator, așadar scăpăm de edemul de după intervenție, și efect antidurere. Se pot face manopere chirurgicale (gingivoplastie, gingivectomie) fără anestezie și fără durere.
În al doilea rând, tehnologia laser este o tehnologie curată și minim-invazivă. În timpul tratamentului sângerarea este minimă deoarece putem stimula coagularea sângelui. De asemenea, tratăm doar țesutul care ne interesează, fără inflamație sau durere, ceea ce este foarte confortabil pentru pacient.
Pe termen lung, efectele se văd cel mai bine după tratamentele realizate cu laserele diodă. Acestea biomodulează și, în timp, țesutul reacționează și se regenerează. De exemplu, la tratamentele parodontale,nu mai este necesar să facem chiuretaje în câmp deschis, operații cu lambou, pentru că putem interveni cu laserul pentru o procedură în câmp închis. Vindecarea este mai rapidă față de tratamentele realizate cu echipamente tradiționale. Pentru o operație cu lambou, perioada de vindecare este de 3 săptămâni, pe când în cazul laserului, este vorba de câteva zile sau o săptămână. Beneficiile se pot observa și la radiografie. Pe de altă parte, efecte pe termen lung putem observa și în cazul dermatologiei. La clinica noastră folosim aceeași tehnologie și în tratamentele dermatologice de rejuvenare facială unde stimulăm secreția de colagen și întinerirea tenului. Efectele se pot vedea la aproximativ o lună după intervenție.
Există categorii de persoane care nu ar trebui să folosească această terapie?
Nu există categorii de persoane cărora să le fie contraindicată această terapie, ba din contră. Pe de-o parte, folosim terapia laser adjuvantă chiar și în afecțiunile neoplazice care provoacă durere sau inflamații pacientului pentru a atenua aceste efecte. După cum spuneam, în funcție de setările laserului pe care îl folosim pentru low-level therapy, putem scădea intensitatea durerii, inflamația.
Pe de altă parte, există pacienți care sunt alergici la diferite tipuri de substanțe și nu au voie să facă anestezie. La gravide putem trata cu ușurință carii, abcese sau gingivoplastii. Pacienții cu afecțiuni cardiace nu tolerează cantitatea normală de anestezic cu adrenalină deoarece le poate crea probleme. În aceste cazuri, tratarea unei afecțiuni stomatologice cu laserul este cea mai indicată procedură, deoarece nu este necesară anestezia.
Tehnologia laser este o tehnologie foarte eficientă cu care eu lucrez de 12 ani și pe care o folosesc în clinică.
Acest articol a fost publicat pe 360medical.ro.